Casa
Pereții – 8 idei de finisaje WOW
Cînd ne mutăm în casă nouă, unii dintre noi ne grăbim să trecem cât mai repede peste faza cu vopsirea pereților. Parcă, odată cu finisajul pereților, se întrevede mai apropiată ziua mutării. Așa că alegem în pripă. Alții nu se grăbesc, dar pare de neconceput luarea în considerare a unei alte variante de finisaj în afară de veșnica superpractică superlavabilă albă. Cu teflon.
Celor din urmă, dar și celor ce reamenajează, am ceva să le spun: puteți mai bine de atât. Fiindcă sunteți unici, iar casa voastră trebuie să fie unică.
Așa că enumerez mai jos 8 propuneri de finisare a pereților. Apropo, nici nu e musai să-i personalizați pe toți, uneori este nevoie doar de unul.
Lemn în fel și chip
Dacă scoatem imaginația din cutie, vom descoperi că lemnul nu se folosește doar la dușumele și la pereții cabanei de la munte. Ne putem juca frumos cu lemnul, cu versatilitatea și texturile lui. Putem imita pe pereți modelul de parchet chenille (știți voi, acela în zig-zag), putem tăia, modela, alcătui mozaicuri. Sau putem doar să montăm lambriuri. Opțiunile sunt nenumărate. (Mitul acela cum că intră carii în lemnul de pe pereți e doar un mit. Mai nou, lemnul se poate trata anticarii, ignifug etc).
Panouri chinezești
De obicei se folosesc în pereche, câte 2, dar nu este o regulă. Pot fi din lemn, pictate manual, sau pot fi din mătase pictată manual, oricum mi se pare că arată absolut superb! Motivele sunt tradiționale, reprezentând flori sau păsări, dar delicatețea desenului le dă un rafinament pe care rar îl regăsești în altă parte și o amprentă artistică încăperii. Personal am tot respectul pentru acești artizani, meșteri, artiști (din toată lumea) care își pun sufletul în creația lor. Cred că oamenii aceștia sunt cei mai bogați, ei nu vor muri niciodată fiindcă au lăsat frumusețe în lume!
Pictură murală
Nu este o avere să angajezi un artist pentru a-ți picta măcar un perete. El are viziune, o mână formată, talent, trebuie doar să explici de la început cam ce îți dorești de la lucrarea respectivă, ce destinație si ce cromatică are încăperea. El își va aduce culorile, șabloanele și cele necesare lucrului. Merită toți banii, dar să ai în vedere că este pictor, nu zugrav, și poate are nevoie de mai mult timp decât ai anticipat tu.
Piatră
Am observat că și la noi a început lumea să folosească piatra în amenajări, e drept că mai mult în băi și bucătării. Însă marmura, de orice culoare, folosită pe un perete, separat, dă foarte bine. E drept că este încă un material costisitor, dar pentru cei cu dare de mână și case pe măsură, este o alternativă elegantă, care spune multe despre statutul financiar și social al posesorului.
Stucatură
Apanajul arhitecturii vest europene, stucatura revine din ce în ce mai mult în tendințe și nu fără motiv. Stucatura este elegantă, nobilă, ridică imediat nivelul încăperii, indiferent de stilul mobilierului ales. Până și în amenajările nordice se folosește cu succes. Mai nou se poate realiza și cu costuri reduse, întrucât ipsosul se poate înlocui cu profiluri din polistiren, cu același efect final rafinat.
Autocolante 3D
O variantă ieftină și de efect sunt aceste autocolante de ultimă generație. Ele pot da doar iluzia de 3D sau chiar pot fi tridimensionale, doar că e nevoie de mai multă muncă pentru a decora o suprafață mai mare, intrucât stickerele 3D sunt, de obicei, de dimensiuni mici (flori sau fluturi) și fiecare trebuie aplicat manual. Mai adaug aici si autocolantele stil tablă de școală pe care chiar poți scrie cu cretă, un accent interesant și haios pentru bucătării, holuri, camera copiilor sau amenajări în stil industrial.
Perdele
Perdelele, montate în fața unui perete, dau textură și un aer fluid încăperii. Mai pot fi folosite în locul unui perete, pentru a delimita sau ascunde spațiile. Secretul este ca lățimea perdelei să fie de cel puțin 2 ori lățimea peretului pentru a crea un aspect texturat, iar perdeaua să fie fină și de calitate (mătase sau dantelă).
Alamă
Dacă găsești un meșter care să-ți lucreze în cupru (și găsești), poți lăsa lumea cu gura căscată în fața unui perete placat cu solzi din alamă. Dacă nu-ți place culoarea, îi poţi vopsi, dar, în cazul acesta, mai bine alegi aluminiu vopsit în câmp electrostatic, ieși mai ieftin. Efectul wow este provocat tocmai de armura metalică a peretului.
Imagini de pe Pinterest
Leave a reply